Scurt ghid de orientare pentru psihologii aflați la început de carieră:
România și alte zece modele europene de reglementare
Introducere
Intrarea în profesia de psiholog presupune mai mult decât dobândirea unor competențe tehnice sau acumularea de experiență practică. Ea implică o asumare explicită a unui statut social, definit prin norme legale, principii etice și așteptări publice. Reglementarea profesiei se referă atât la cadrul administrativ, cât și la mecanismul prin care sunt stabilite condițiile în care cunoașterea psihologică poate fi utilizată legitim, responsabil și în beneficiul celorlalți.
În plan european, convergența minimă a standardelor etice este exprimată prin principiile formulate de Federația Europeană a Asociațiilor de Psihologie (EFPA): respectul pentru demnitatea persoanei, competența profesională, responsabilitatea și integritatea. Aceste principii conturează ceea ce numim, într-un sens practic, limitele profesiei. Ele nu definesc doar ce este permis sau interzis, ci și ce este dezirabil din punct de vedere profesional și social.
Pentru psihologii aflați la început de carieră, cunoașterea acestor limite este esențială nu doar pentru a evita erori, ci pentru a înțelege locul profesiei într-un peisaj european divers, în care reglementarea ia forme diferite, dar urmărește aceeași finalitate: protecția beneficiarilor și menținerea încrederii publice.
Reglementarea profesiei în România
În România, cadrele profesiei sunt stabilite prin Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Această lege definește cadrul general al activității profesionale și instituie rolul Colegiului Psihologilor din România ca autoritate profesională cu atribuții de autorizare, evidență și control deontologic și disciplinar.
Codul deontologic, aprobat prin hotărâre publicată în Monitorul Oficial, oferă un set coerent de norme care reglementează relația cu beneficiarul, obligațiile de confidențialitate, consimțământul informat, prevenirea conflictelor de interese și exercitarea profesiei în limitele competenței. Existența unei proceduri disciplinare, la rândul ei publicată oficial, conferă acestor norme un caracter instituțional și sancționabil.
Pentru psihologul aflat la început de drum, acest cadru se traduce într-o serie de responsabilități concrete: asumarea doar a acelor intervenții pentru care are formare și supervizare adecvate, documentarea riguroasă a demersurilor profesionale și prudența în comunicarea publică. Limitele profesiei nu apar ca restricții arbitrare, ci ca expresie a maturității profesionale și a respectului față de impactul social al muncii psihologice.
Modele europene de reglementare
Privite comparativ, reglementările europene pot fi grupate în câteva arhitecturi majore. Unele state pun accentul pe protecția titlului profesional, stabilind clar cine are dreptul legal să se numească psiholog. Altele construiesc sisteme bazate pe registre statutare, standarde minime de competență și mecanisme disciplinare orientate explicit către protecția publicului. Există, de asemenea, sisteme care delimitează strict aria psihologiei clinice sau sanitare prin trasee educaționale distincte și înregistrări oficiale.
În Regatul Unit, profesia este reglementată printr-un registru statutar, iar standardele sunt formulate ca praguri minime necesare pentru protecția publicului. Psihologul este obligat să practice în limitele competenței și ale ariei declarate, iar menținerea în registru este condiționată de respectarea acestor standarde. Accentul este pus pe siguranța beneficiarilor și pe responsabilitatea profesională continuă.
Franța oferă un exemplu clasic de protecție a titlului. Există un decret care stabilește explicit ce diplome permit utilizarea profesională a titlului de „psychologue”. În acest sistem, delimitarea începe cu accesul la titulatură, iar standardele de practică sunt în mare măsură dependente de instituțiile și sectoarele în care psihologul activează.
Germania ilustrează un model în care limitele profesiei sunt construite prin arhitectura educațională și prin licențierea strictă a psihologiei în contexte clinice / de sănătate. Practicarea sub titlu profesional este condiționată de o autorizație specifică, iar reforma recentă a formării a urmărit să clarifice traseele de acces și responsabilitatea profesională.
În Țările de Jos, legea care reglementează profesiile din domeniul sănătății declară ca scop principal protecția pacienților împotriva tratamentului neglijent sau incompetent. Registrul profesional și mecanismele disciplinare sunt prezentate ca instrumente centrale pentru garantarea calității serviciilor.
Spania delimitează explicit psihologia din domeniul sanitar prin recunoașterea profesiei de „Psicólogo General Sanitario”, integrată în cadrul profesiilor de sănătate. Acest model reduce ambiguitatea dintre psihologie ca știință socială și psihologie ca practică sanitară, oferind claritate asupra competențelor și responsabilităților.
Italia condiționează exercitarea profesiei de promovarea unui examen de stat și de înscrierea într-un registru profesional. Legea definește profesia și stabilește cadrul de responsabilitate și disciplină, într-o logică apropiată de cea a ordinelor profesionale.
Belgia protejează titlul de psiholog prin lege și conferă codului deontologic o forță normativă printr-un act regal. Astfel, regulile etice devin parte integrantă a cadrului juridic, nu doar un instrument asociativ.
Suedia condiționează utilizarea titlului de obținerea unei licențe și plasează profesia într-o paradigmă a siguranței pacientului. Responsabilitatea profesională este strâns legată de ideea de prevenire a riscului și de protecție instituțională a beneficiarilor.
Austria delimitează psihologia clinică de psihologia sănătății, cu obligația de înregistrare în liste oficiale pentru exercitarea independentă a profesiei. Limitele sunt construite atât prin formare, cât și prin reglementare administrativă.
Elveția formulează explicit, în legea federală a profesiilor din psihologie, scopul protecției sănătății și al protecției împotriva inducerii în eroare a persoanelor care solicită servicii psihologice. Această formulare exprimă poate cel mai clar dimensiunea socială a reglementării profesiei.
Ce este responsabilitatea socială a psihologului
Responsabilitatea socială a psihologului nu se reduce la respectarea codului deontologic în relația individuală cu beneficiarul. Ea apare în momentul în care recunoaștem că actul psihologic produce efecte care depășesc cadrul cabinetului și influențează familii, instituții și comunități.
În acest sens, responsabilitatea socială este rațiunea însăși a reglementării profesiei. Modelele europene care pun accent pe protecția publicului nu pornesc de la neîncredere față de profesioniști, ci de la conștientizarea faptului că psihologul deține o formă de putere simbolică și epistemică: aceea de a evalua, de a formula judecăți și de a interveni asupra funcționării psihice a altora.
Responsabilitatea socială se manifestă, în primul rând, ca responsabilitate epistemică. Psihologul este dator să distingă între cunoaștere validată științific, ipoteze exploratorii și opinii personale. Afirmațiile formulate în cabinet, în rapoarte sau în spațiul public sunt adesea investite cu autoritate, iar această autoritate trebuie exercitată cu prudență și onestitate intelectuală.
În al doilea rând, responsabilitatea socială este instituțională. În școală, în justiție sau în sistemul de sănătate, concluziile psihologice pot influența decizii cu impact major asupra vieții oamenilor. De aceea, rigoarea metodologică, documentarea și formularea concluziilor în limitele datelor disponibile devin obligații sociale, nu doar tehnice.
O a treia dimensiune este responsabilitatea comunicării publice. Psihologia este prezentă constant în media și pe platforme digitale, iar psihologul este adesea perceput ca voce de autoritate. Responsabilitatea socială presupune evitarea diagnosticării la distanță, a promisiunilor implicite de vindecare și a discursului alarmist care poate induce anxietate sau stigmatizare.
Totodată, responsabilitatea socială include și obligația față de profesie însăși. Respectarea standardelor comune, semnalarea practicilor neetice și contribuția la clarificarea rolului psihologului în societate sunt forme de protejare a încrederii publice în profesie.
Limitele profesiei și responsabilitatea socială: o relație de complementaritate
Limitele profesiei nu sunt o piedică în calea autonomiei, ci condiția ei de existență. Ele definesc cadrul în care psihologul poate acționa legitim, iar responsabilitatea socială explică finalitatea acestui cadru: protejarea beneficiarilor și a societății de efectele unor intervenții nefundamentate, abuzive sau neglijente.
Pentru psihologii aflați la început de carieră, asumarea responsabilității sociale nu presupune infailibilitate, ci conștientizarea impactului social al propriei practici și raportarea constantă la competență, dovezi și context. Se trece, astfel, de la „ce am voie să fac?” la „ce efecte produce ceea ce fac?”.
Concluzie
Compararea reglementării profesiei în România cu modelele europene arată că deși arhitecturile juridice diferă, scopul este comun: delimitarea unui spațiu legitim al practicii psihologice și garantarea calității acesteia. Pentru generația tânără de psihologi, această realitate oferă o dublă provocare. Pe de o parte, este necesară cunoașterea cadrului normativ și a limitelor profesiei. Pe de altă parte, este necesară internalizarea unei perspective mai largi, în care actul psihologic este privit ca un act cu semnificație socială.
Profesionalismul nu se definește doar prin competență tehnică, ci prin capacitatea de a exercita această competență într-un mod responsabil față de indivizi, instituții și societate. În acest sens, limitele profesiei și responsabilitatea socială sunt repere ale maturității profesionale.
Referințe
Abbott, A. (1988). The system of professions: An essay on the division of expert labor. University of Chicago Press.
Bundesministerium für Gesundheit. (2019). Gesetz zur Reform der Psychotherapeutenausbildung (PsychThG). https://www.bundesgesundheitsministerium.de/service/gesetze-und-verordnungen/detail/gesetz-zur-reform-der-psychotherapeutenausbildung.html
Commissie van Psychologen / Commission des Psychologues. (2014). Code de déontologie des psychologues (Arrêté royal du 2 avril 2014). https://www.compsy.be/le-code-de-deontologie
European Federation of Psychologists’ Associations. (2025). Meta-code of ethics. https://www.efpa.eu/sites/default/files/2025-06/2025-06-03_efpa-meta-code-of-ethics.pdf
European Union. (2024). Directive 2005/36/EC on the recognition of professional qualifications (consolidated version). EUR-Lex. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:02005L0036-20240620
Fedlex. (2012). Federal Act on Psychology Professions (PsyG). Swiss Confederation. https://www.fedlex.admin.ch/eli/cc/2012/268/de
Freidson, E. (2001). Professionalism: The third logic. Polity Press.
Health and Care Professions Council. (2023). Standards of proficiency for practitioner psychologists. https://www.hcpc-uk.org/globalassets/resources/standards/standards-of-proficiency—practitioner-psychologists.pdf
Health and Care Professions Council. (2024). Standards of conduct, performance and ethics. https://www.hcpc-uk.org/globalassets/resources/standards/standards-of-conduct-performance-and-ethics-2024.pdf
Legifrance. (1990). Décret n°90-255 du 22 mars 1990 relatif à l’usage professionnel du titre de psychologue. https://www.legifrance.gouv.fr/loda/id/LEGITEXT000006075598
Normattiva. (1989). Legge 18 febbraio 1989, n. 56 – Ordinamento della professione di psicologo. Repubblica Italiana. https://www.normattiva.it/uri-res/N2Ls?urn:nir:stato:legge:1989-02-18;56
Portal Legislativ România. (2004). Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52375
Portal Legislativ România. (2018a). Hotărârea nr. 1/24.11.2018 privind aprobarea Codului deontologic al profesiei de psiholog. https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/211125
Portal Legislativ România. (2018b). Codul de procedură disciplinară al Colegiului Psihologilor din România. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/267041
Riksdagen. (2010). Patientsäkerhetslag (2010:659). Sveriges Riksdag. https://www.riksdagen.se/sv/dokument-och-lagar/dokument/svensk-forfattningssamling/patientsakerhetslag-2010659_sfs-2010-659/
RIS – Rechtsinformationssystem des Bundes. (2013). Psychologengesetz 2013. Republik Österreich. https://www.ris.bka.gv.at/eli/bgbl/i/2013/182/P0/NOR40179760
Socialstyrelsen. (2024). Licence to practise as a psychologist in Sweden. https://legitimation.socialstyrelsen.se/en/licence-application/within-eueea/psychologist-educated-within-eu-or-eea/
Spanish Official State Gazette. (2003). Ley 44/2003, de ordenación de las profesiones sanitarias. https://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2003-21340
Spanish Official State Gazette. (2011). Ley 33/2011, General de Salud Pública (Disposición adicional séptima). https://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2011-15623
Wet BIG Register. (n.d.). Healthcare Professionals Act (Wet BIG): Legislation and disciplinary system. Government of the Netherlands. https://english.bigregister.nl/registration/procedures/legislation World Health Organization, & European Observatory on Health Systems and Policies. (2020). Act to reform psychotherapist education in Germany: Analysis. https://eurohealthobservatory.who.int/monitors/health-systems-monitor/analyses/hspm/germany-2020/act-to-reform-psychotherapist-education-(analysis)