În imaginarul colectiv, Crăciunul este construit ca un spațiu al întoarcerii „acasă”, al reconectării și al siguranței emoționale. Discursul social pune accent pe apropiere, armonie și bucurie împărtășită, iar reprezentările culturale ale sărbătorilor de iarnă promovează ideea unei fericiri aproape obligatorii. Cu toate acestea, experiența psihologică a multor adulți este mult mai complexă. Pentru un număr semnificativ de persoane, perioada Crăciunului este asociată cu o intensificare a distresului emoțional, cu reacții afective disproporționate sau cu dificultăți relaționale care par să reapară recurent, de la un an la altul.
Din perspectivă psihologică, aceste reacții pot fi înțelese prin conceptul de regres emoțional, un fenomen normal, dar adesea trăit cu confuzie sau rușine. Regresul emoțional se referă la tendința individului de a reveni temporar la moduri mai timpurii de funcționare afectivă și relațională, în contexte cu încărcătură emoțională ridicată. Blatt (2008) descrie acest proces ca o reactivare a polarităților fundamentale ale experienței umane – relaționarea și autonomia – care devin instabile în situații cu semnificație personală profundă. Sărbătorile de iarnă, prin simbolistica lor relațională și familială, constituie un astfel de context.
Regresul emoțional nu este un indicator al imaturității psihologice sau al unei funcționări deficitare. Dimpotrivă, el apare frecvent în contexte percepute ca fiind importante pentru identitatea relațională a individului. În perioada Crăciunului, adulți care, în viața cotidiană, funcționează autonom și eficient pot constata că devin mai sensibili la respingere, mai iritabili sau mai dependenți emoțional de reacțiile celorlalți. Aceste reacții reflectă activarea unor structuri afective vechi, care, deși integrate parțial la nivel cognitiv, rămân active la nivel emoțional (Blatt, 2008).
Un cadru explicativ esențial pentru înțelegerea regresului emoțional de sărbători este teoria atașamentului. Sărbătorile reprezintă un moment de activare intensă a sistemului de atașament, prin accentul pus pe apropiere, apartenență și siguranță relațională (Mikulincer & Shaver, 2007). Reîntoarcerea în spațiul familial, contactul prelungit cu părinții sau cu alte figuri semnificative din trecut, precum și ritualurile repetitive pot reactiva tipare de atașament internalizate în copilărie.
Mikulincer și Shaver (2007) subliniază faptul că, în contexte care semnalează nevoia de conexiune, strategiile de reglare emoțională asociate stilurilor de atașament devin mai vizibile. Pentru persoanele cu un stil de atașament anxios, această activare se poate manifesta prin hipersensibilitate la respingere, teamă de abandon și o nevoie crescută de validare. În cazul atașamentului evitant, reacțiile pot include retragere emoțională, iritabilitate sau dificultăți în tolerarea intimității. Aceste dinamici sunt amplificate în perioada sărbătorilor, când presiunea socială de a fi „împreună” reduce posibilitățile de distanțare emoțională.
Deși adultul dispune, în mod obișnuit, de resurse cognitive și emoționale mai complexe, aceste resurse pot deveni temporar mai puțin accesibile în contexte relaționale intens încărcate. Mikulincer și Shaver (2016) arată că relațiile de atașament rămân active pe tot parcursul vieții și pot fi reactivate rapid în situații care evocă siguranța sau amenințarea relațională. Crăciunul, prin semnificația sa simbolică de „acasă”, devine un astfel de declanșator.
Un rol central în regresul emoțional de sărbători îl joacă familia de origine. Reîntâlnirea cu părinții sau revenirea în mediul copilăriei poate conduce la o suspendare temporară a identității adulte. Chiar și adulții funcționali pot observa că reacționează din poziții emoționale vechi, simțindu-se din nou „copii” în raport cu figurile parentale. Fonagy și colaboratorii (2002) explică acest fenomen prin internalizarea profundă a relațiilor primare, care continuă să organizeze experiența emoțională și relațională la vârsta adultă.
În aceste contexte, capacitatea de mentalizare – adică abilitatea de a reflecta asupra propriilor stări mentale și asupra celor ale celorlalți – poate scădea temporar (Fonagy et al., 2002). Sub impactul emoțional al reîntoarcerii „acasă”, reacțiile devin mai rapide, mai puțin filtrate și mai greu de reglat. Acest lucru explică de ce conflictele de sărbători pot escalada rapid și de ce emoțiile trăite sunt adesea percepute ca fiind disproporționate față de situațiile declanșatoare.
Din perspectivă neuropsihologică, aceste procese sunt susținute de mecanismele de reglare afectivă timpurie. Schore (2003) arată că reglarea emoțională se bazează pe sisteme dezvoltate în relațiile de atașament timpurii, iar în situații de stres relațional aceste sisteme pot fi reactivate într-o manieră mai primitivă. Astfel, regresul emoțional de sărbători poate fi înțeles ca o revenire temporară la moduri de reglare afectivă mai puțin elaborate, în special în prezența figurilor semnificative din trecut.
Un element definitoriu al experienței psihologice din perioada Crăciunului este ambivalența emoțională. Bucuria poate coexista cu tristețea, dorința de apropiere cu nevoia de distanță, iar recunoștința cu resentimentul. Această ambivalență este dificil de tolerat într-un context social care promovează ideea de fericire obligatorie. Pyszczynski și colaboratorii (1999) subliniază faptul că situațiile cu semnificație existențială pot reactiva mecanisme defensive profunde, mai ales atunci când individul se confruntă simultan cu dorința de conexiune și cu teama de pierdere sau respingere.
Presiunea socială de a trăi sărbătorile într-o manieră „corectă” poate accentua discrepanța dintre experiența internă și așteptările externe. Atunci când emoțiile dificile nu sunt recunoscute sau validate, ele pot fi trăite cu vinovăție sau auto-critică, ceea ce contribuie la intensificarea regresului emoțional. Din această perspectivă, problema nu este prezența emoțiilor negative, ci lipsa unui spațiu psihologic pentru ele.
Pentru practica psihologică, perioada sărbătorilor ridică provocări specifice. Este esențial ca regresul emoțional să fie normalizat și înțeles ca o reacție umană firească, nu ca un eșec al maturității emoționale. Luyten și Fonagy (2015) subliniază importanța susținerii capacității de mentalizare și reglare emoțională în contexte relaționale stresante. Intervențiile pot viza conștientizarea tiparelor relaționale activate, dezvoltarea unor strategii de autoreglare și sprijinirea clienților în stabilirea unor limite realiste în relațiile de familie.
De asemenea, este important ca psihologii să fie atenți la propria vulnerabilitate în această perioadă. Sărbătorile pot reactiva, inclusiv la nivel profesional, experiențe personale sensibile, ceea ce face necesară o grijă sporită față de propriile resurse emoționale.
Crăciunul reprezintă un context psihologic complex, în care trecutul emoțional se întâlnește cu prezentul relațional. Regresul emoțional care apare în această perioadă nu indică fragilitate sau disfuncție, ci reflectă activarea nevoilor fundamentale de atașament, siguranță și apartenență. Înțelegerea acestui fenomen permite o raportare mai blândă față de sine și față de ceilalți și creează posibilitatea unei trăiri mai autentice a sărbătorilor – nu neapărat fericite, ci suficient de sigure, conținute și reale.
Referințe
Blatt, S. J. (2008). Polarities of experience: Relatedness and self-definition in personality development, psychopathology, and the therapeutic process. American Psychological Association. https://doi.org/10.1037/11749-000
Fonagy, P., Gergely, G., Jurist, E. and Target, M. (2002) Affect Regulation, Mentalization and the Development of the Self. Other Press, New York.
Luyten, P., & Fonagy, P. (2015). The neurobiology of mentalizing. Personality Disorders: Theory, Research, and Treatment, 6(4), 366–379. https://doi.org/10.1037/per0000117
Mikulincer, M. and Shaver, P.R. (2007) Attachment Patterns in Adulthood: Structure, Dynamics and Change. Guilford Press, New York.
Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2016). Attachment in Adulthood: Structure, Dynamics, and Change (2nd ed.). New York, NY: Guilford Press.
Pyszczynski, T., Greenberg, J., & Solomon, S. (1999). A dual-process model of defense against conscious and unconscious death-related thoughts. Psychological Review, 106(4), 835-845. https://doi.org/10.1037/0033-295X.106.4.835
Schore, A. (2003) Affect Dysregulation and Disorders of the Self. Norton, New York.